Părintele Pimen Vlad vine la Craiova pentru prima sa conferință duhovnicească în Mitropolia Olteniei

Părintele Pimen Vlad de la Sfântul Munte Athos va susține, pe 27 august, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Craiova, prima sa conferință duhovnicească în Mitropolia Olteniei. Evenimentul, cu acces liber, va încheia ediția 2026 a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Oltenia.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia se va desfășura în perioada 26-27 august, la Craiova, și va aduce împreună tineri în cadrul unui program dedicat rugăciunii, formării, dialogului și comuniunii.

Evenimentul este organizat de Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu. Parteneri sunt Primăria Craiova, Consiliul Județean Dolj, Asociația Vasiliada și Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Întâlnirile dedicate tinerilor ortodocși din Oltenia au o tradiție de peste 20 de ani și s-au desfășurat, de-a lungul timpului, în diferite locații din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. În municipiul Craiova, evenimentul ajunge în 2026 la cea de-a treia ediție.

„Prin această întâlnire ne dorim să aducem împreună tineri care împărtășesc aceleași valori și care doresc să participe la activități menite să îi dezvolte atât din punct de vedere cultural, cât și spiritual. Este un prilej de comuniune, de formare și, în același timp, de bucurie împărtășită între tineri”, a declarat Părintele Ștefan Bărbulescu, consilier în cadrul Sectorului de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

Două zile dedicate tinerilor

Programul va debuta pe 26 august cu primirea delegațiilor, urmată de momente de rugăciune și socializare și de momente artistice dedicate participanților.

Cea de-a doua zi va începe cu Sfânta Liturghie Arhierească, la care va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, urmată de slujba de Te-Deum pentru deschiderea oficială a evenimentului.

Programul va continua cu ateliere de lucru dedicate tinerilor, construite în jurul familiei și al provocărilor cu care aceasta se confruntă în societatea actuală.

Momentul care va încheia cele două zile va fi conferința duhovnicească susținută de Părintele Pimen Vlad, începând cu ora 18:00, la Sala Polivalentă din Craiova.

De ce Părintele Pimen Vlad?

Alegerea invitatului din acest an are o legătură directă cu apropierea pe care Părintele Pimen Vlad a construit-o față de tineri, inclusiv prin prezența sa în mediul online.

„Părintele Pimen Vlad este un părinte foarte iubit, care, prin simplitatea și sinceritatea sa, reușește să ajungă la inimile tuturor categoriilor de credincioși. Este foarte cunoscut și apreciat în mediul online, în special de către tineri, care îl îndrăgesc foarte mult. Din acest motiv ne-am dorit să îl avem în mijlocul nostru”, a explicat Părintele Ștefan Bărbulescu.

Data conferinței are, totodată, o semnificație aparte. Părintele Pimen Vlad va fi prezent la Craiova chiar pe 27 august, ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, ocrotitorul și patronul său spiritual.

Familia, în centrul conferinței

Tema principală a conferinței va fi familia. Discuția va aborda însă și aspecte concrete din viața de zi cu zi a familiilor și a tinerilor, pornind inclusiv de la experiența duhovnicească a Părintelui Pimen Vlad.

Conferința este estimată la aproximativ două ore și va include o sesiune de întrebări și răspunsuri. Participanții vor avea astfel posibilitatea de a intra în dialog direct cu Părintele Pimen Vlad și de a-i adresa întrebările care îi preocupă.

Conferința va fi moderată de Părintele Marius Resceanu, consilier în cadrul Sectorului de Presă și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Craiovei.

TVR Craiova filmează, în mod obișnuit, evenimentele importante organizate de Arhiepiscopia Craiovei, iar organizatorii vor încerca să asigure și transmiterea online a conferinței, astfel încât aceasta să poată fi urmărită și de cei care nu vor putea fi prezenți în Sala Polivalentă.

Acces liber la conferința din 27 august

Conferința Părintelui Pimen Vlad este deschisă publicului larg, iar accesul este liber.

Grupurile organizate de credincioși care doresc să participe la conferința susținută de Părintele Pimen Vlad sunt rugate să se înscrie în prealabil. Înscrierile se pot face prin intermediul Sectorului de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, la următoarele numere de telefon: Preot Consilier Ștefan Bărbulescu – 0786 075 795 și Referent Diana Vătafu – 0770 289 849.

„Sunt convins că mulți dintre cei care vor fi prezenți își vor găsi răspunsuri la întrebările și frământările lor și vor dobândi mai mult curaj pentru a înfrunta greutățile acestei vieți. De aceea, îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să fie parte din această întâlnire și să trăiască împreună bucuria comuniunii, a rugăciunii și a unui cuvânt duhovnicesc ziditor”, a transmis Părintele Ștefan Bărbulescu.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia 2026
26-27 august 2026, Craiova

Conferința Părintelui Pimen Vlad
27 august 2026, ora 18:00
Sala Polivalentă Craiova
Acces liber

Ești o agenție de publicitate / SEO sau un brand? Îți oferim publireportaje în site-ul nostru la prețuri avantajoase. Contactează-ne pentru o ofertă.