Cupa României la Dans Sportiv ajunge pentru prima dată la Craiova

În weekendul 18-19 octombrie 2025, municipiul Craiova devine capitala dansului sportiv din România.

Clubul de Dans Sportiv KATAMIS Craiova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și cu sprijinul Federației Române de Dans Sportiv, organizează pentru prima dată în Bănie Cupa României la Dans Sportiv și Craiova DanceFest, o competiție de ranking național ce va avea loc la Centrul Multifuncțional Craiova.

Evenimentul promite două zile spectaculoase, pline de energie, culoare și eleganță, reunind sportivi și pasionați ai dansului din toate regiunile țării. Organizatorii estimează participarea a aproximativ 700 de dansatori și prezența a peste 3000 de spectatori.

Competiția va fi coordonată și jurizată de o echipă formată din circa 50 de tehnicieni și oficiali veniți din 15 orașe ale României, garantând un nivel ridicat de profesionalism și corectitudine.

10 stiluri de dans, două secțiuni și peste 12 ore de competiție pe zi

Pe parcursul celor două zile, dansatorii vor concura în 10 stiluri diferite de dans, împărțite în două secțiuni principale: dansuri standard și dansuri latino-americane.

Programul se va desfășura între orele 9:00 și 21:00, oferind publicului un adevărat maraton al eleganței și pasiunii pentru dans.

Cele mai spectaculoase momente vor avea loc în cadrul Galelor Finale, programate să înceapă de la ora 19:00, când cei mai buni dansatori din Cupa României își vor disputa locurile pe podium.

Premii pentru excelență în dans

Competiția va răsplăti performanța și eleganța dansatorilor cu premii atractive și simboluri ale excelenței sportive.
La Cupa României, ocupanții locurilor 1-3 vor primi câte două trofee, medalii, diplome și cadouri, iar toți finaliștii vor fi recompensați cu medalii și diplome.
În cadrul Craiova DanceFest, ocupanții locurilor 1-3 vor primi câte două cupe (cu excepția categoriilor de vârstă peste 16 ani), iar toți finaliștii vor fi, de asemenea, distinși cu medalii și diplome.

Prin aceste distincții, organizatorii își propun să încurajeze performanța, pasiunea și spiritul competitiv al tinerilor dansatori.

Acces gratuit pentru public

Accesul general în sala de competiție este gratuit, astfel încât iubitorii de dans sunt invitați să se bucure de un eveniment de înalt nivel artistic și sportiv.

Cei care doresc să se bucure de competiție dint-un loc mai bun pot rezerva locuri la mesele din jurul ringului, disponibile contra cost și numai pe bază de rezervare.

Pentru informații suplimentare și rezervări, organizatorii pot fi contactați la numărul de telefon 0762.610.681 sau
craiovadancefest@gmail.com.

Cupa României la Dans Sportiv și Craiova DanceFest reprezintă o premieră pentru orașul Craiova și un pas important în consolidarea poziției sale pe harta competițiilor naționale de dans sportiv.

Comunicat de presă realizat de Pion Media – Alege sa fii un BRAND, nu doar un SRL

Ești o agenție de publicitate / SEO sau un brand? Îți oferim publireportaje în site-ul nostru la prețuri avantajoase. Contactează-ne pentru o ofertă.