Sunt mici, fragili, dar dau zilnic lecții uriașe de curaj. Copiii care ajung în secțiile de terapie intensivă sunt, de multe ori, adevărați luptători.
Pentru ei aparatele medicale sunt mai apreciate decât jucăriile. Un aparat care funcționează perfect, o cameră curată, un pat sigur sau o mână întinsă la timp sunt neprețuite. Iar acolo unde viața atârnă de un fir, condițiile de tratament pot face diferența.
Asociația „Medici pentru Copii” a inițiat un proiect ambițios de modernizare și relocare a Compartimentului ATI Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, singurul loc din regiunea Oltenia dedicat tratării copiilor aflați în stare critică.
Proiectul, implementat în perioada martie – octombrie 2025, și-a propus nu doar îmbunătățirea infrastructurii medicale, ci și crearea unui spațiu sigur, modern și funcțional, aproape de secțiile pediatrice. Alături de asociație, s-au implicat Fundația Anya și Ziarul Sănătatea, precum și numeroși sponsori care au contribuit financiar la realizarea lucrărilor și achiziționarea echipamentelor.
Un proiect născut din nevoia de a oferi condiții moderne copiilor în suferință
Am stat de vorbă cu Dr. Alin Stoica, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică despre cât de important este acest proiect, care au fost obiectivele și ce a însemnat pas cu pas modernizarea secției.

Domnule doctor, cum era situația compartimentului ATI Pediatrie înainte de acest proiect?
Până în prezent, compartimentul ATI Copii funcționa într-un spațiu restrâns, la etajul 3 al Spitalului Județean de Urgență Craiova, în interiorul Clinicii ATI pentru adulți. Asigura îngrijirea unui număr mare de cazuri chirurgicale, dar și medicale, care aveau nevoie de terapie intensivă.
Este un subiect delicat atunci când vine vorba de copii bolnavi, dar mai ales de cazuri care necesită terapie intensivă. Conducerea actuală a spitalului a fost deschisă la aceste nevoi și împreună am decis să studiem reorganizarea și modernizarea terapiei intensive pediatrice.
Care sunt obiectivele proiectului?
Proiectul a vizat relocarea compartimentului ATI Copii, în imediata vecinătate a Clinicilor Pediatrice din spital (Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ORL Copii, Pediatrie), într-un spațiu reabilitat complet, dar și echipat cu instalații și aparatură modernă. Este singurul loc dedicat îngrijirii pacientului pediatric critic din întreaga regiune Oltenia.
A fost ușor de înțeles utilitatea și, mai ales, necesitatea unui astfel de proiect. Oltenia rămâne singura regiune a României fără Spital de Copii.
Cum s-a desfășurat acest proces de modernizare? Ce etape importante au fost parcurse?
Modernizarea a însemnat decopertarea pereților, refacerea instalației electrice, dar și modernizarea acesteia (surse de energie de tip back-up).
De asemenea, a fost concepută o nouă instalație de alimentare cu gaze medicale (oxigen și aer), refacerea instalațiilor sanitare, refacerea pereților și a pardoselilor la standarde moderne, instalarea aparaturii medicale specifice, de ultimă generație (console ATI, sistem de monitorizare a funcțiilor vitale pentru pacienți cu stație centrală, climatizare, paturi complexe pentru terapie intensivă).
Care a fost rolul asociației în gestionarea acestui proiect – de la idee până la implementare?
Asociația „Medici pentru Copii” a gestionat strângerea de fonduri pentru realizarea proiectului încă din luna decembrie 2024, când a fost organizată o seară de prezentare a acestuia la Hotelul Ramada Plaza, în fața oamenilor de afaceri și a persoanelor fizice.
Sumele sponsorizate au fost strânse într-un cont dedicat exclusiv proiectului. Ulterior, am coordonat permanent activitatea de construcție împreună cu partenerii privați implicați. Din fondurile adunate au fost achiziționate echipamentele medicale și materialele de construcție necesare.
Cât de importantă este implicarea unei asociații în susținerea sistemului public de sănătate pediatrică?
Cred că asociația noastră nu este singura asociație care a susținut sistemul de sănătate. De exemplu, și în acest proiect, un partener extrem de important a fost Fundația Anya, care, alături de noi, a achiziționat echipamente și aparatură.
Ambele asociații au un istoric bogat în susținerea activității din spitale și sunt, practic, modul prin care comunitatea își exprimă sprijinul pentru o activitate care ne privește pe toți – îngrijirea medicală, mai ales pentru copii. Dincolo de îndeplinirea proiectului, am avut o altă satisfacție: am alăturat oameni care, împreună, au dus la bun sfârșit construcția acestui compartiment vital pentru activitatea noastră.
A fost o colaborare foarte bună cu echipa de management a SCJU și cu colegii din Clinica de Terapie Intensivă, respectiv Chirurgie Pediatrică. Anvergura proiectului a presupus o muncă de echipă.
Cum pot alți sponsori să se alăture inițiativelor Asociației Medici pentru Copii?
Sponsorii ne pot contacta în mod direct, în Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Craiova. Acolo pot vedea proiectele dezvoltate de noi și pot să sprijine mai departe.
Există proiecte viitoare în plan alături de Asociația Medici pentru Copii?
De când a fost înființată, în 2011, asociația are permanent proiecte mai mari și mai mici, de la achiziționarea de materiale consumabile, echipamente și instrumente medicale, până la acest proiect major.
În continuare, va contribui la modernizarea compartimentului pediatric din cadrul spitalului. Practic, toate aceste proiecte ajută miile de cazuri de copii bolnavi care trec prin clinicile pediatrice.
Un mesaj de final pentru cei care sprijină astfel de inițiative?
Aș vrea să vină să vadă ce am reușit să facem în ultimii ani și să fie alături de noi, cu încredere, pentru proiectele viitoare.
Reabilitarea Compartimentului ATI Copii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este o investiție în viitorul copiilor din întreaga regiune. Prin implicarea comunității, a partenerilor și a echipei din cadrul Asociației „Medici pentru Copii”, un vis devine realitate – acela ca micii pacienți aflați în suferință să fie îngrijiți în condiții moderne, cu echipamente performante și cu demnitatea pe care o merită.
Comunicat de presă realizat de Pion Media – Alege sa fii un BRAND, nu doar un SRL
